|
FAVIS
- Fără Violenţă Stradală -
PROIECT
Organizator
Corpul Salvatorilor Voluntari din România
Parteneri
Inspectoratul de Poliţie
Judeţean Constanţa
Inspectoratul Şcolar Judeţean
Constanţa
Direcţia Judeţeană pentru
Sport Constanţa
Agenţia Antidrog Constanţa
Clubul Rotary Constanţa
Ovidius Protguard
Ciel.advertising and
marketing agency
I. Consideraţii generale
Acest proiect este unul pilot,
construit iniţial pentru municipiul Constanţa pe o perioadă de 18
luni, perioadă care ne va permite să generăm un program FAVIS şi la
nivel naţional, având la bază impactul şi rezultatele obţinute pe plan
local.
Faptul că programul FAVIS a fost
construit pornind de la premisa combaterii infracţionalităţii
juvenile, deziderat care este în deplină concordanţă cu unul din
principalele obiective ale Inspectoratul Judeţean de Poliţie
Constanţa, a determinat alegerea acestuia ca partener oficial în
derularea proiectului.
Celelalte instituţii-partenere
ale programului FAVIS au un rol bine-determinat în dezvoltarea şi
derularea lui, prin natura activităţilor desfăşurate, prin implicarea
în activităţi sociale cu impact major şi prin faptul că, de fiecare
instituţie în parte depinde, în definitiv, realizarea cu succes a
obiectivelor FAVIS.
II. Ce este FAVIS?
FAVIS este un program social
construit pentru adolescenţi ca alternativă la folosirea ineficientă,
neconstructivă a timpului liber şi la lipsa de activitate recreativă
sau educativă. FAVIS reprezintă, faptic, o metodă prin care
adolescentul poate fi învăţat norme sociale, poate fi educat să-şi
respecte aproapele, să preţuiască bunurile şi proprietăţile
celorlalţi, care îi oferă, în egală măsură, avantaje directe şi
palpabile care să-l ajute în satisfacerea necesităţilor intelectuale
şi economice.
III. Motivaţia programului FAVIS
În susţinerea conceptului pe care
programul “FAVIS. Fără Violenţă Stradală!” îl implică şi pentru a
atinge cu succes obiectivele acestui program, vom organiza un şir de
manifestări culturale, artistice şi intelectuale, demonstraţii şi
întreceri între profesionişti şi amatori pentru atragerea maselor şi,
în special, a adolescenţilor şi a tinerilor spre practicarea
organizată de activităţi care să le ocupe timpul liber, să le
identifice aptitudinile, să le ofere experienţă şi o bază practică.
În cadrul manifestărilor FAVIS, vă
propunem să instituim premii pe baza unor competiţii culturale,
artistice şi practice care să elogieze munca, inteligenţa şi
dezvoltarea aptitudinilor personale.
IV: Misiune FAVIS.
Ce rol va juca FAVIS în comunitate?
O dată cu implementarea acestui program, se va
putea sesiza necesitatea lui, FAVIS reprezentând o verigă, inexistentă
actual, în construirea psihologico-economică şi cultural-socială a
tinerilor pentru un comportament în conformitate cu normele.
Prin FAVIS se vor putea gestiona mai bine
resursele materiale dedicate tinerilor, indiferent de natura lor, fie
ele aparţinând oricărei instituţii publice sau private implicate în
proiect, resurse care nu intră în patrimoniul FAVIS ci, prin
programele lui, vor fi implicate în atingerea cu succes a obiectivelor
propuse de acest proiect.
V. Scopul proiectului
FAVIS
Activităţile şi programele FAVIS
nu se pot încadra într-un standard de aplicare, implementare şi
evoluţie, fiind gândite pentru a fi maleabile, în funcţie de factorii
ce le vor conferi această maleabilitate: înnoirea permanentă a
grupurilor de tineri, implicarea autorităţilor locale în acest
program, impactul generat de implementarea proiectului, etc. Astfel,
este foarte dificil de încadrat FAVIS într-o perioadă de timp riguros
definită, acest proiect tinzând spre a fi continuu tocmai datorită
flexibilităţii lui.
VI. Obiectivele FAVIS
FAVIS va transforma violenţa
stradală, comportamentul deviant, într-un comportament pro social,
printr-un cumul de activităţi precum sportul, literatura, artele
frumoase, arta fotografică, construcţia paginilor de internet, arta
muzicală, grafitti, etc. menite să educe, să valorifice potenţialul
creativ al individului şi să-i ofere, în definitiv, o alternativă la
lipsa unui scop, la pierderea timpului liber, la lipsa valorilor
pozitive personale.
FAVIS îşi propune următoarele:
1.
crearea de grupuri de tineri ca alternativă reală la “găştile
de cartier”, grupuri care să ofere adolescenţilor aceleaşi avantaje
psihologice, sociale şi economice, dar grupate în acţiuni acceptate ca
normă.
2.
crearea de premise de creştere economică a tinerilor prin
oferirea cât mai multor cadre organizate de punere în pactică a hobby-urilor,
a pasiunilor şi a aptitudinilor lor, ca bază în pregătirea pentru a
deveni oameni cu valori sociale ridicate.
3.
crearea unei platforme cu specific
local de informare a tinerilor despre toate lucrurile care ar putea şi
ar trebui să le cunoască şi să-i intereseze, platformă care va ajuta
instituţiile publice, societatea civilă şi societăţile comerciale
să-şi adapteze acţiunile
la specificul, psihologia, nevoile, etc. tinerilor.
4.
până la sfârşitul lunii iunie 2007,
ne propunem atragerea în programele FAVIS a 150 de tineri, programe
care vor fi sportive sau de altă natură, prin organizarea a 8 tipuri
diferite de concursuri cu premii, 4 sportive, 4 pentru alte tipuri de
aptitudini. Participarea se va face în grupuri de aproximativ 5 membri/
echipă, din care maxim 2 au voie să fie
sportivi de performanţă în cadrul concursurilor sportive sau
profesionişti în celelalte tipologii de concursuri.
1.
reducerea procentului de creştere a actelor infracţionale
provocate de tineri cu cel puţin 3% în primele 6 luni şi cu 8% în
următoarele 12 luni.
2.
integrarea mai rapidă în câmpul muncii a tinerilor absolvenţi
prin reducerea cu 10% a perioadei de solicitare a ajutorului de şomaj,
astfel, reducându-se cu peste 10% cheltuielile cu ajutoarele de şomaj.
3.
înfiinţarea în maximum 6 luni de zile a unui sediu operaţional
şi de informare a tinerilor din oraşul Constanţa, un sediu care să
poată administra, informa şi organiza un număr de peste 300 de tineri
implicaţi în diferite activităţi.
4.
publicarea, începând cu ianuarie 2007, de materiale periodice,
spre exemplu o revistă lunară, FAVIS care, cu un tiraj de 500 de
exemplare, să informeze tinerii şi să promoveze valorile şi normele
sociale.
Activitatea programului FAVIS se
va desfăşura în exclusivitate în interes general sau comunitar şi nu
va desfăşura activităţi exclusiv în
interesul personal nepatrimonial al asociaţilor sau fondatorilor. De
asemenea, nu va desfăşura activităţi angajate politic în mod partizan
inclusiv acelea de sprijinire sau promovare a unor partide politice
sau alianţe electorale, candidaţi în alegeri sau persoane care ocupa
funcţii de demnitate publică.
FAVIS îşi asumă obligaţia de
a comunica tuturor autorităţilor administrative competente şi
publicului interesat toate informaţiile cerute (programe efectuate,
realizări, bilanţul sintetic, etc.), prin publicarea lor în cadrul
raporturilor anuale.
VII. Implementarea
programului FAVIS
FAVIS va folosi cu
preponderenţă următoarele acţiuni:
1.
organizarea unor serii de întreceri sportive precum volei,
baschet, handbal, haltere, scandenberg, care să permită înscrierea
oricărei echipe la joc, în funcţie numai de aptitudinile personale
pentru sportul ales.
2.
prezentarea sportivilor în uniformă şi atragerea tinerilor
către domeniile lor de activitate, inclusiv prin prezentarea
activităţii Poliţiei de Proximitate, a jandarmilor, pompierilor şi
militarilor.
3.
atragerea societăţilor comerciale, a fundaţiilor, asociaţiilor,
precum şi a altor instituţii administrative către FAVIS care să
prezinte domeniul în care activează şi ce presupune munca în
respectivul domeniu.
4.
organizarea unor cursuri pentru tinerii din anii terminali de
liceu prin care să se ofere răspunsuri de către specialiştii în
domeniu, la întrebări de interes major pentru viitorul lor în ceea ce
priveşte locul de muncă (prezentarea şi explicarea contractului
individual de muncă, de exemplu, de către reprezentanţi ai
Inspectoratul Teritorial de Muncă).
5.
organizarea cercurilor de elevi din cadrul şcolilor şi liceelor
pe tematici care să cuprindă domenii de interes în ceea ce priveşte
aptitudinile personale.
6.
organizarea de concursuri şi festivaluri la nivel local şi
naţional pentru prezentarea tinerelor talente şi pentru implicarea lor
într-o competiţie organizată, capabilă să-i stimuleze prin premii
atractive.
7.
mărirea bazei de materiale didactice a şcolilor şi facilitarea
accesului extraşcolarilor la ele, după orele de curs.
8.
concursuri profesionale pentru tinerii absolvenţi şi, de
asemenea, pentru cei cu rezultate şcolare deosebite.
9.
Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Constanţa, împreună
cu Inspectoratul Teritorial de Muncă vor putea informa tinerii asupra
avantajelor unui contract de muncă şi dezavantajele lipsei acestuia.
10.
Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa:
discuţii asupra standardelor şi normelor în producţia şi prezentarea
bunurilor de consum.
11.
Direcţia Generală de Finanţe Publice: oferirea informaţiilor
referitoare la impozitul pe venitul global.
12.
Poliţia Municipiului Constanţa, Poliţia Municipiului Mangalia,
Poliţia Rutieră, Grupul de Pompieri “Dobrogea” Constanţa ş.a.:
prezentarea propriilor lor activităţi, informarea şi atragerea
tinerilor către domeniile lor de activitate.
Societăţile Comerciale vor
putea să prezinte ce înseamnă munca aferentă diferitelor domenii de
activitate, capacitatea de a coordona aceste activităţi de pe anumite
poziţii cu scopul de a oferi o orientare mai bună tânărului aflat în
procesul de învăţare şi autoinstruire.
|